Despre noi

Copil cu noroc, mergeam vara la țară pe câmp, să culeg flori ca apoi să umplu toate colțurile casei cu vaze pline de culoare și parfum. MACUL era vedeta. Câmpului, casei și nu în ultimul rând a …inimii mele. Pentru mine macul dansează un dans nesfârșit al pasiunii și eleganței, al bucuriei și fericirii, care se lasă adorat și asemănat cu grația și eleganța feminină a unei rochii sau a unei fuste. 

 

Și chiar dacă în acest dans al vieții, MACUL este o floare ce piere puțin câte puțin odată ce este ruptă, el se joacă de fapt în lanul cu maci, de-a soarele și vântul, precum copilul - care mai târziu a devenit femeie.

 

Și cum ideile vin din amintiri, copilăria și casa bunicilor a fost părtașă la dorința mea de a crea ceva independent având ca temă principală macii. Fie că am adunat fotografii sau vreun fier de călcat vechi uitat într-un colț de pod prăfuit, am regăsit un metru de croitorie, în drumul meu ce aduna emoții. Și cum 3 din cei 4 bunici ai mei au fost croitori, mi-am amintit deodată de ilicul frumos alb, croit de bunicul meu, cu un model de peste la spate din cusătură și lalele pe buzunare, ce păreau parcă abia proaspăt culese. Gândul a rămas viu până anul acesta, când în parc am întâlnit o doamnă care are de mai bine de 10 ani un magazin în care vinde produse  …FABRICATE ÎN ROMÂNIA. Mi-am zis în gând că e extrem de interesant și am admirat-o pentru eleganța sa la cei peste 50 de ani. De-atunci mi-am propus să aduc grija pentru eleganță și feminitate într-un spațiu virtual, mediul online fiind tot mai frecventat și mai accesibil pentru oricare dintre noi.

 

Și uite-așa, din dragoste pentru flori, m-am gândit să pictez maci, să le redau puterea de a transforma o haină, cu ajutorul unei pensule, a unei culori, a unei idei, într-un atelier personal. Acest demers abia începe. O să crească așa cum îl voi simți și voi vedea pe parcurs. Căci orice lan de maci e pe atât de suav, dar pe atât de liber. 

 

Și-acum vă iau de mână și vă port spre LANUL DE MACI, însorit și vesel, delicat  și colorat! 

 

Călătoria abia începe!